România esti Tu!

 Ciprian Porumbescu

România

100_6427

Fascinata Românie100_6345

Simona Halep

Trebuie sa recunosc, nu sunt fan tenis, insa meciul de tenis de ieri m-a tinut in fata televizorului si mi-a dat ceva emotii.

Am tot respectul pentru talentata Simona Halep. Este o jucatoare de tenis de exceptie! Atat de tanara si de bine pregatita, intr-o forma fizica extraordinara, cu o forta fantastica! I-a dat de furca Mariei Sharapova. A speriat-o destul de bine, a obosit-o ingrozitor si cat pe ce sa-i ia marele premiu, pe care, de altfel il merita.

Cel mai mult ma bucura faptul ca tinerii de azi vad ca se poate sa fii important, sa fii  „vedeta” si daca nu esti in politica, manelist sau „asistenta” la TV.

Avem si noi un role-model, un exemplu de oferit copiilor nostri! Am vazut si am fost vazuti de toata lumea pentru talentul si valoarea unui cetatean al Romaniei civilizate. Televiziunile ne-au prezentat lucruri frumoase, pline de sperata ca se poate si la noi.

Dumnezeu sa o binecuvanteze pe Simona! Si Dumnezeu sa binecuvanteze Romania!

 

Noi cu cine votam?

Sursa: Internet

Pe data de 25 mai vor avea loc alegerile europarlamentare, iar cetățenii României își vor alege politicienii care îi vor reprezenta în Parlamentul European pentru viitorii 5 ani.

În total, 15 formațiuni politice au depus liste de candidați pentru europarlamentare la Biroul Electoral Central. În afară de partidele politice, au intrat în cursă și 11 candidați independenți. Campania electorală este însoțită de o campanie de promovare care încurajează participarea la vot și care se desfășoară sub sloganuri precum „Acționează. Reacționează. Decide” sau „Este în puterea ta! Decide cine va conduce Europa”.

În trecut, prezența la urne la alegerile europarlamentare a rămas destul de scăzută. Doar 27,6% dintre cetățenii cu drept de vot au votat la alegerile europarlamentare din 2009, adică puțin peste 5 milioane de oameni. Anterior, în 2007, la primele alegeri europarlamentare, desfășurate la scurt timp după ce România aderase la Uniunea Europeană, prezența la vot a fost ușor mai mare, de 29,4%.

Ce cred românii despre Uniunea Europeană

Potrivit studiului „După 6 ani. Ce cred românii despre Uniunea Europeană”, realizat anul trecut de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, românii rămân optimiști cu privire la viitorul UE, iar trei sferturi dintre ei apreciază drept un lucru bun faptul că România este membră a UE, relatează ziare.com.

Românii asociază, cel mai frecvent, Uniunea Europeana cu: libertatea de a călători, de a studia și de a lucra oriunde în UE (91%), cu pacea (86%), cu diversitatea culturală (79%), cu democrația (74%), cu Euro (66%), cu birocrația (64%), cu șomajul (62%), cu protecția socială (60%), cu risipa de bani (58%), cu prosperitatea economica (56%), cu un cuvânt mai greu de spus în lume (55%), cu un control insuficient la frontierele exterioare (55%), cu mai multe infracțiuni (53%) și cu pierderea identității culturale (47%). 

60% cred că România este privita prost și foarte prost în Uniunea Europeană, spre deosebire de 39% dintre români care cred că țara noastră este privită bine și foarte bine.

Viata bate filmul

Noi suntem Romania

100_4495Ne pasa de lumea in care traim si in care ne crestem

copiii!

Ne plac pomii infloriti! Ne place sa fim sanatosi!

Noi suntem Romania.

afis final3

Un roman de exceptie –

Neurochirurgul Sorin Tarnoveanu

ogn-7210

Intamplator am dat peste acest articol despre un om de exceptie care salveaza vietile micutilor pacienti, la Spitalul Marie Curie din Bucuresti. Am fost foarte placut impresionata de acest medic neurochirurg. 

Consider ca astfel de romani merita sa fie aplaudati, sustinuti si recunoscuti drept exemplu pentru Romania, drept model demn de urmat de catre fiecare cetatean roman, indiferent de varsta. 

Tu ce faci pentru Romania? Noi ce putem face pentru Romania?

Atasez articolul integral. Sper sa fie o sursa de inspiratie pentru noi toti.

ogn-7192

Un bărbat scund îmbrăcat într-un halat de un alb impecabil se strecoară printre părinţii disperaţi de pe holurile Spitalului Marie Curie din Capitală care fie aşteaptă veşti despre micuţii lor, fie îşi ţin copiii strâns de mână, încercând parcă să-i apere de bolile care-i pândesc. Sorin Târnoveanu este neurochirurgul care salvează vieţile îngeraşilor suferinzi pentru care, de cele mai mult ori, pronosticul este destul de pesimist.

„Adevărul“ vă prezintă în cadrul Campaniei „Cei mai frumoşi români“ povestea lui Sorin Târnoveanu, neurochirurgul de la Spitalul Marie Curie care a decis să rămână în România pentru „că merită“, pentru că aici este locul în care chirurgia trece dincolo de obstacolele materiale şi de frontierele impuse de aparatura ineficientă.

Pe holurile aglomerate ale Spitalului Marie Curie din Capitală, un bărbat scund cu degetele subţiri îşi face loc printre părinţii care aşteaptă ca micuţii lor să fie aduşi în saloane direct din blocul operator. Pe coridoarele ticsite de părinţi sunt şi unii micuţi care se joacă, stau abătuţi pe scaune sau privesc dezorinetanţi către toţi adulţii coplesiţi de probleme din jurul lor.

Timpul trece altfel în interiorul spitalului, iar fiecare secundă de aşteptare se transformă în ore, luni şi chiar ani atunci când un copil se află pe masa de operaţie. Supărările părinţilor şi bolile copiilor se prind într-un joc, într-o competiţie în care trebuie să primeze puterea de a trece cu bine peste încercările vieţii. Şi aici intervine ajutorul. Un om îmbrăcat într-un halat alb, înarmat cu o pereche de mănuşi chirurgicale şi un bisturiu.

„Am văzut că medicina sună bine”

Sorin Târnoveanu are 35 de ani şi în ultimul an de liceu a început să se gândească la o posibilă profesie. A decis să se îndrepte către medicină, un domeniu care promitea, dar fără să ştie că peste ani buni avea să devină îngerul păzitor al unor îngeraşi.

„M-am gândit ce aş vrea să fac şi am văzut că medicina sună bine. Prin anul patru a venit neurochirurgia, în facultate se făcea, dar foarte puţin. Nici nu cred că văzusem neurochirurgi când m-am hotărât să fac asta”, povesteşte medicul nostalgic.

A terminat facultatea şi a intrat într-o sală de operaţii cu emoţia în suflet, încercând să afle cum se face neurochirurgia. Au urmat şapte ani de rezidenţiat, timp în care a fost supravegheat de chirurgi cu ani buni de experienţă. De fiecare dată se repeta aceeaşi poveste, în acelaşi decor impecabil. O intervenţie chirurgicală dificilă, o stăpânire de sine inimaginabilă şi o tactică impecabilă, care niciodată nu lăsa loc de interpretare.

Astăzi, la trei ani după ce a terminat rezidenţiatul, medicul îşi aminteşte că prima operaţia a făcut-o în prezenţa unor medici cu experienţă, care au supravegheat din spate întreaga intervenţie. Au existat emoţii, dar nimic nu s-a putut compara cu momentul în care a păşit pentru prima oară într-un bloc operator, purtând pe umeri o responsabilita uriaşă, strânsă în două cuvinte: neurochirurg specialist.

“Când am văzut sângerarea mi s-au înmuiat picioarele”

În fiecare an, la spitalul bucureştean vin oameni din toate colţurile ţării. Oamenii simpli, din sate uitate de lume, oameni cu buzunare doldora şi maşini scumpe, dar uniţi de aceleaşi necazuri.

Atunci când părinţii copiilor bolnavi trec de uşile spitalului, banii îşi pierd importanţa, iar bancnotele care în mod obişnuit cumpără orice se transformă în hârtie lipsită de importanţă. Foile pe care stau scrise numele unor medicamentele şi diagnosticul copiilor devin mai preţioase ca orice bancnotă din lume, pentru că dintr-un bloc operator viaţa depinde de talentul şi îndemânarea unui om, a unui persoane jumate om jumate înger.

Asta povesteşte cu mâinile încrucişate şi ochii senini şi neurochirurgul Târnoveanu, care explică că în sala de operaţii se întâmplă adevăratele minuni, dar şi că de multe ori primeşte teste pe care trebuie să le depăşească cu bine.

Cea mai stresantă operaţie pe care a făcut-o a început normal şi nimic nu părea să prezică o tragedie. După ce şi-a dezinfectat mâinile şi-a pus mănuşile şi a început să pătrundă în cutia craniană a unui micuţ cu grijă. Totul decurgea normal, dar brusc, o sângerare puternică a stricat bunul mers al lucrurilor.

„Când am văzut sângerarea aceea mi s-au înmuiat picioarele, exact asta e senzaţia, după care încerci să te controlezi, să te linişteşti. Mâinile nu trebuie să-ţi tremure niciodată“, povesteşte cu o stăpânire de sine marcantă neurochirurgul.

Medicul şi omul nu se despart niciodată

În timpul fiecărei operaţii apar momente mai încordate, dar care pot fi depăşite doar cu ajutorul unei încrederi puternice. Pe lângă analizele de specialitate, RMN-uri ori tomografii, Sorin Târnoveanu trebuie să citească harta creierului, acolo unde un singur milimetru poate face diferenţa.

Fără pic de ezitare, cu degetele relaxate şi o puternică stăpânire de sine, neurochirurgul salvează vieţi pe bandă rulantă şi niciodată medicul Târnoveanu nu se desparte niciodată de omul cu acelaşi nume. În concediu, acasă, la muncă. Pretutindeni sunt împreună şi doar aşa un neurochirurg poate ajunge să facă performanţă, iar un om să simtă la sfârşitul unei zile că a salvat un înger, unul de câţiva anişori, cu ochii senini şi care nu înţelege de ce parcul a fost înlocuit cu un salon de spital.

„Dacă îţi pasă de munca ta trebuie să fii în contact tot timpul cu pacienţii tăi, omul pleacă acasă cu medicul“, după cum povesteşte neurochirurgul.

Credinţa, esenţială pe masa de operaţie

La fiecare operaţie făcută, în blocul operator se află o baricadă, iar credinţa şi ştiinţa merg una în continuarea celeilalte, în timp ce uneori se lovesc puternic una de cealaltă, transformându-se în incertitudine.

„Este esenţial ce faci tu ca medic“, spune Târnoveanu, dar la un moment dat ajutorul omului se opreşte şi atunci intervine sprijinul inexplicabil. „Toate lucrurile în ştiinţă se explică până la un anumit punct, după care apare divinitatea“, precizează medicul, care spune că a văzut de mai multe ori cazuri ce nu pot fi explicate cu ajutorul ştiinţei. „Sunt copii cu malformaţii la care toate statisticile spun că vor evolua prost, iar peste un an de zile vezi copil la control şi este normal. Atunci te gândeşti că există un ajutor din partea divinităţii“, povesteşte medicul.

Bucureşti, oraşul în care neurochirurgia sună bine

Medicul povesteşte că în timpul rezidenţiatului a fost plecat în Franţa, dar a decis să se întoarcă în Capitală şi să opereze alături de un alt coleg de-al său, la Spitalul Marie Curie. Nu sunt mulţi neurochirurgi care salvează copii în Bucureşti, iar o bună parte dintre aceştia aleg să părăsească ţara şi să se stabilească în străinătate.

„România asta mi-a spus. Merită să rămâi aici, dar e bine să studiezi în străinătate. Pleci, dar te întorci aici. Am ales să rămân aici şi pentru familie, acolo o să fii mereu privit ca un intrus“, a încheiat bărbatul.

Sursa: Internet

Role model pentru adolescentii din Romania

Am avut o conversatie cu un elev de clasa a 10-a.

Discutam despre peer pressure (presiunea anturajului) si despre Role Model (un model demn de urmat).

Acest tanar inteligent nu considera ca ar avea un role model marca Romania. Si era foarte convins…

Stimati concetateni, traim intr-o tara in care modelele demne de urmat in viata, nici macar nu sunt observabile, puse la loc de cinste sau scoase in lumina reflectoarelor?!

Si totusi ce model  autohton pot avea adolescentii din Romania? Faza cu Mihai Viteazul, Stefan cel Mare sau Mihai Eminescu nu mai tine.

Schimbari majore in scoala romaneasca

Dragi concetateni,

oare cand va da Dumnezeu liderilor nostri politici, fie ei ministri, inspectori scolari, etc rabdarea si discernamantul necesare ca sa faca scoala romaneasca sa fie pentru copiii de varsta scolara, adecvat varstei copiilor, potrivit psihologiei scolarilor si nevoilor reale?

Stau si ma minunez de „mistoul” pe care-l fac liderii nostri politici pe seama copiilor nostri, pe seama parintilor si pe seama dascalilor.

Auziti, stimati romani: fac schimbari majore! Pe banii cui? Pe timpul cui? Pe pielea cui? Pe nervii cui? Si pentru binele cui?

Stiu ca exista dascali care nu-si fac meseria cum ar trebui pentru binele scolarilor…

Insa Dumnezeu ne-a daruit si cadre didactice dedicate scolarilor, care stiu sa-l ajute pe copil sa invete ca sa devina om in societatea civilizata. Atatea schimbari majore sunt coplesitoare si pentru dascali, care, in loc sa fie lasati sa-si faca lectiile bine cu elevii, trebuie sa se concentreze pe schimbari, pe modificari.

Sa nu uitam un lucru esential:

Scoala exista pentru ca exista scolari. Daca maine n-ar mai fi scolari, scoala s-ar inchide.

Profesorii trebuie sa-si respecte „clientul”- elevul, pentru ca datorita lui are de lucru.

Respectul trebuie sa fie reciproc, nu doar din partea scolarului timid si a parintelui extenuat de atata nebunie cu teme, taxe, schimbari majore, evaluari, obligatii.

Imi doresc sa avem lideri care sa lucreze pentru Romania, pentru cetateni si pentru nevoile reale ale scolarilor.

Imi doresc ca scoala romanesca sa fie facuta din pasiune si

cu pasiune pentru scolari si pentru educatia de calitate!

Imi doresc sa intalnesc copii incurajati de dascalii lor si atrasi de scoala!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Iata un articol cu privire la schimbarile majore din scoala romaneasca!

Sursa: Internet

Noul an şcolar a început cu schimbări majore în sistemul de învăţământ. Evaluări naţionale la sfârşitul claselor a doua, a patra şi a şasea, materii noi în programă. Ponderea mediei la Evaluarea Naţională creşte de la 50 la 75 la sută şi se introduce simularea bacalaureatului la clasa a XI-a. Pentru prima dată elevii vor avea liber şi a treia zi de Paşte, iar semestrele vor fi împărţite în mod egal.

Anul şcolar 2013-2014 a început la 16 septembrie şi se va încheia pe 20 iunie, astfel că elevii vor avea 36 de săptămâni de cursuri. Semestrele vor fi egale, ca să existe un echilibru între timpul alocat studiului, cel destinat asimilării cunoştinţelor şi perioada de odihnă. Elevii intră în vacanţa de iarnă înainte de sărbători şi se reîntorc la şcoală pe 6 ianuarie. Vacanţa dintre semestre se mută la 1 februarie.

„Cred că era mai bine cum era împărțit anul școlar înainte, pe trimestre. Fac trei săptămâni de cursuri, apoi vacanță, până intră din nou în ritm”, spune un părinte.

Ministrul Educaţiei introduce sistemul de evaluare periodică la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. În urma rezultatelor obţinute de elevi se vor cunoaşte problemele de la nivelul şcolilor, claselor şi ale elevilor în raport cu ceilalţi. Ministerul Educaţiei va face fişe pentru fiecare şcoală în parte.

„Evaluarea la clasa a II-a e importantă pentru a identifica și corecta vulnerabilitățile elevilor. Evaluarea la a VI-a are rol de preorientare, este vârsta când se pot desprinde elemente despre abilitățile fiecărui copil, care e zona în care copiii vor trebui ulterior să urmeze. Introducerea portofoliului e foarte importantă, la fel de importantă ca evaluarea la a II-a, a IV-a, a VI-a”, a spus Daniel Funeriu, fost ministru al Educației.

Remus Pricopie anunţă sancţiuni aspre pentru cadrele didcatice. Directorii şcolilor care nu vor avea rezultate bune riscă să rămână fără funcţie. Cât despre profesorii care vor mai fi complici la fraudarea examenelor, riscă să fie daţi afară din învăţământ.

„Cei care vin și nu sunt dascăli, ci funcționari n-au ce să caute. Există două posibilități până îi sancționezi: pleacă singuri, ori îi elimină sistemul. Elevii, dacă nu le predai bine, nu tac, părinții te reclamă”, afirmă Florina Rogalski, profesor de limba română.

Schimbări sunt anunţate şi pentru cei mici. În ciclul primar vor fi discipline opţionale noi, precum „Educaţie pentru societate”, unde cei mici vor învăţa elemente de conduită civică. Materia „Filosofie pentru copii” ar trebui să-i ajute pe elevi să-şi susţină cu uşurinţă un punct de vedere. Problema este că nu au apărut programele, iar învăţătorii nu ştiu ce ar trebui să predea la clasă.

Anul acesta s-au înscris la clasa pregătitoare 175.000 de elevi, iar 99% dintre copiii de 5 ani au prins un loc la grădiniţă. Ministrul Educaţiei are în plan să introducă educaţia preşcolară obligatorie de la 5 ani şi asta pentru studiile arată că performanţele şcolare cresc cu 30% la un copil care a mers la grădiniţă.

De anul acesta controalele în şcoli vor fi din ce în ce mai dese. Se va urmări prezenţa la cursuri, cum decurg orele la clasă şi felul în care profesorii îi evaluează pe elevi. Primele verificări încep imediat după debutul şcolii şi vizează 50 de unităţi de învăţământ din toată ţara, unde au fost diferenţe mari între evaluările la clasă şi cele naţionale.

„Am cerut inspectorilor școlari să verifice școlile, nu doar cele 50, toate unde există diferență mai mare de 2 puncte între evaluare și media claselor VI-VIII. Când ai 6,5 puncte diferență este foarte grav”, a declarat Remus Pricopie, ministrul Educației.

Prima prioritate: admiterea la liceu. Nota de la testarea naţională va conta în proporţie de 75%, faţă de 50% cât era până acum. Autoritățile au luat această decizie din cauza diferențelor mari dintre mediile obținute de elevi în cei patru ani de gimnaziu și cele de la Evaluarea Națională. Îngrijorător este că peste 35.000 de elevi care au participat la evaluarea naţională nu au reuşit să ia notă de trecere.

O altă prioritate pentru acest an şcolar va fi examenul de bacalaureat. Pregătirea pentru examenul maturităţii începe încă din prima zi de şcoală. Inspectorii vor verifica dacă există în fiecare liceu program de ore suplimentare sau meditaţii la şcoală. Există şi o premieră. Elevii de clasa a XI-a vor simula examenul de bacalaureat.

Structura anului şcolar 2013-2014

Semestrul I

Cursuri: 16 septembrie – 20 decembrie 2013

Vacanţă: 2 – 10 noiembrie 2013 (primar şi preşcolar)

Vacanta de iarnă: 21 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014

Cursuri: 6 ianuarie – 31 ianuarie 2014

Vacanţă intersemestrială: 1 februarie – 9 februarie 2014>

Semestrul al II-lea

Cursuri: 10 februarie – 11 aprilie 2014

Săptămâna Şcoala Altfel: 7 – 11 aprilie 2014

Vacanţa de primăvară: 12 aprilie – 22 aprilie 2014

Cursuri: 23 aprilie – 20 iunie 2014

Vacanţa de vară: 21 iunie – 14 septembrie 2014

Draga prietene,

te invit sa asculti imnul de stat al tarii noastre!

Exista oameni civilizati si in Romania

Dragii mei romani,

cautam o carte pe net, cand am dat peste urmatorul articol cu titlul „Primul oras din Romania care interzice spartul semintelor”

Iata articolul:

Primarul din Giurgiu, Nicolae Barbu, le declară război celor care aruncă cojile de semințe pe jos. Primarul a declarat că este exasperat de consumatorii de semințe care lasă în fiecare zi în jurul băncilor din parcuri grămezi de coji de semințe și nu le aruncă la coșurile de gunoi.

Coji de seminte a floareai soarelui

„Toată lumea îmi spune că după psihoza câinilor am intrat în psihoza cojilor de semințe, dar nu avem altă soluție. Cei care nu respectă curățenia vor fi amendați și amenzile sunt cam mari”, a declarat primarul Nicolae Barbu, citat de Agerpres.

Edilul a promis că în parcuri și în zonele cele mai circulate din oraș va fi cel puțin câte un polițist local care va urmări ca cetățenii să respecte curățenia pe stradă. De asemenea, Barbu a promis că va monta plăcuțe de avertizare care anunță că este interzis consumul de semințe. Amenzile care se vor aplica celora ce nu respectă regulile municipalității vor fi cuprinse între 50 și 200 de lei. 

Bârlad: Fără muzică și telefon la serviciu

O altă regulă de bun simț a fost aplicată la Bârlad. Cei 40 de angajaţi ai pieţelor şi cimitirelor din oraș nu mai au voie să vorbească la telefonul personal sau să asculte muzică la căşti în timpul serviciului. Dacă nu se vor supune acestei reguli riscă să fie sancționați cu diminuarea salariului cu 10%.

Reprezentanții autorităților spun că au primit foarte multe sesizări de la bârlădeni pe această temă. De exemplu, unii au reproșat faptul că trebuie să aștepte la bariera de la intrarea în piața centrală întrucât angajații sunt foarte prinși în convorbirile la telefon și uită să-și facă treaba. 

Felicitari autoritatilor! Ma bucur sa vad ca se poate si se vrea si la noi in Romania.

Exista oameni civilizati si in Romania, iar cei care inca nu sunt civilizati, pot fi ajutati cu amenzi aplicate pentru nerespectarea curateniei publice.

Parcul Lunca Argesului este locul preferat al „sportivilor”.  

Felicitari autoritatilor si tuturor celor care au muncit la realizarea acestui parc!

Cu bicicleta la munte 29-30 iunie 2013

Tot ceea ce ne inconjoara este responsabilitatea noastra, a fiecaruia dintre noi!

Stiai ca 5 iunie este Ziua Mondială a Mediului?

Ziua Mondială a Mediului este una dintre principalele modalități prin care Organizația Națiunilor Unite promovează pe plan mondial conștientizarea importanței implicării omului în protecția mediului şi îmbunătățirea metodelor de a acționa în acest scop.

Omul e responsabil de tot ce se petrece in lumea in care traieste.

Elevii de liceu si de scoala generala vor sustine activitati educative de protejate a mediului. Prescolarii si elevii de clasa I vor participa la ateliere creative cu hârtie reciclată manual.

Mesajul este ca „Tot ceea ce ne înconjoară este responsabilitatea noastră, a tuturor” sau cum am scris in cartea cu povesti , aflata in curs de aparitie, „Respecta lumea in care traiesti!”

Ce ne ofera mediul in care traim?

Un copac cu flori, frunze si iarba, aer curat, inspiratie, ciripit de pasarele, cantecul greierilor, un loc de joaca pentru mari si mici, curcubeu, ploaie, ultraviolete.

100_8787

100_9353

101_8658

102_0319

100_9721

Give me a hug!
Give me a hug!

Ce ii dam noi in schimb mediului in care traim?

Gunoaie aruncate oriunde,( pentru ca in Romania domnul politist  nu da amenda celui care nu respecta bunul simt al traiului in comun, in aceeasi societate), fum de tigara (ca aproape toata lumea fumeaza), chistoace de tigari (ca doar nu o sa manac sau fumez si chistocul), poluare fonica (sa stie toata lumea ce iubitor, pasionat de muzica sunt eu! si ce macho sunt ca injur fluent, performant si cu volumul la maxim).

Toate aceste randuri le doresc a fi „food for thought” , adica sa ne puna pe ganduri, sa reflectam si sa fim atenti cu lumea in care traim, pentru ca dragostea, respectul si grija se intorc intotdeauna la cel ce le ofera din toata inima.

Iata un proiect realizat de copiii de la scoala din cartierul nostru. Initiativa merita sa fie laudata.

Meritam sa traim intr-o lume curata si sanatoasa!

Meritam sa vedem curatenie pe strada noastra, in cartierul nostru, in tara noastra.

Va prezint un proiect scolar, in beneficiul comunitatii, pe care consider ca merita sa-l votam chiar acum!

http://www.taraluiandrei.ro/scoala-lui-andrei/proiecte-inscrise

Votează-ți proiectul în perioada 20-31 mai 2013 și poți câștiga o tabletă multimedia prin tragere la sorți.

 Intra pe site-ul intaraluiandrei, fa-ti cont cu adresa de e-mail si nr de telefon, voteaza proiectul Tara lui Andrei in Gavana 3  (Arges) si ai sanse sa castigi o tableta. Ai dreptul la un singur vot.  Bafta!

Matematica in scoala romaneasca

Am ascultat cu interes acest dialog. Foarte frumos spus…

Ideile punctate imi par de mare interes pentru cei interesati de scoala romaneasca. Acest dialog mi-a intarit convingerea ca sistemul de invatamant autohton este in criza sau mai bine zis in coma, fapt daunator tarii noastre.

Extrem de interesant ce se spune la minutul 3.

Foarte bine punctat la minutul 4, faptul ca jocul este o metoda extraordinara de a-l ajuta pe scolar sa invete si sa fie atras de scoala, de mediul scolar.

Dar sunt prea putine cadre didactice care mai au timp, rabdare, competenta si daruire sa se joace cu elevii! Adultii sunt oameni importanti preocupati cu lucruri serioase si importante!

Si totusi, matematica este considerata o bucurie!

Cum ar trebui sa fie un conducator al unui stat

Mihai Viteazul, portretul de la Praga, din anul 1601

Sursa: caietul de teme al unui elev de clasa a VIII-a

 Un conducator al unui stat ar trebui sa-si iubeasca tara, sa-si dea viata pentru ea.

Ar trebui sa fie destept si sa respecte legea, sa nu fure si sa fie un om patriot.

Un conducator ar trebui sa aiba multe studii facute si sa fie determinat.

Cred ca un om avand calitatile prezentate mai sus ar ajunge conducator, daca isi doreste aceasta.

A 11-a zi de proteste în România. 3.000 de persoane sunt în stradă, potrivit MAI

Padurea luminoasa

Va invit sa vizionati un filmulet realizat de elevii clasei I E  sub indrumarea doamnei invatatoare, Dana Tufeanu, de la Scoala nr 19, Matei Basarab  din Pitesti.

Filmuletul reprezinta un proiect ce participa la concursul organizat cu scopul de a responsabiliza cetatenii Romaniei.

Daca va place mesajul transmis in acest film, va invit pe site-ul in cautarea lui andrei.ro, pagina 18, sa votati efortul echipei si al voluntarilor participanti.

http://www.incautarealuiandrei.ro/padurea-luminoasa

Mai mult respect!

Simpozionul National 2012 – Mozaicul- Brasov

Azi a fost o zi calda si insorita. Am ajuns la Brasov si m-am bucurat sa vad expozitia Mozaicul.

Acesta este preferatul meu.

Pe strada noastra
Poza de pe strada noastra

 Am primit aceasta scrisoare deschisa si am cosiderat ca, din spirit civic, sa ti-o arat si tie.
 
              Scrisoare deschisă poporului român transmisa de arhimandritul Iustin Parvu – Mesajul tăbliţelor de la Tărtăria                                         
Popor român ,
  Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum,să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!Eşti singurul popor european  care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor.  O fi mult, o fi puţin, nu ştiu dar ştiu că eşti  unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta,  când tu eşti singurul popor născut , crescut şi educat în graniţele sale ?Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria , şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
  Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se  semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat ?Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi,  nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat?Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
  Sângele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile ?Din tine au apărut: Eminescu, Enescu,  Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român  pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta ? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma ? –
Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.                                                                                  Tu taci;  –
Astăzi , ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.                                                                                                Tu taci; –
Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.                                                                                  Tu taci; –
Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.                                                                                               Tu taci; –
Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.                                                                                  Tu taci; –
Astăzi, parlamentul şi guvernul  ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile  şi întreprinderile  “nerentabile “ la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci.                                                                                  Tu taci; –
  Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.                                                                                 Tu taci;
  2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “ la expoziţie“ în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.                                                                                  Tu taci;
3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.                                                                                Tu taci ; –
  Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci ; –          Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată,pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase,  de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.                                                                                           Tu taci; –                     Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze  spun că nu e nimic deosebit. –                                                                                        Tu taci; –                    –
  Ţi se fură voturile iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. –                    Tu taci; –                    –
În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. –                                                                                         Tu taci; –
 –          Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. –                                                                                       Tu taci; –
 –          Dacă te îmbolnăveşti , nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele , s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai  la intrare. –                                                                                      Tu taci; –                    –
  Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român , chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. –                                                                   Toţi tac. –                                                                                            Tu taci; –                    –
  Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii  pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat , iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. –                                                                                 Tu taci; –                    –
  Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării,  care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. –                                                                                Tu taci; –                    –          Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. –                                                                               Tu taci; –                    –
Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul dar să mai te consulte pe tine . –                                                                              Tu taci; –                    –
  Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat  o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii trădând jurământul făcut la investire. –                                                                                    Tu taci; –
  Asta se întâmplă astăzi, popor român, şi –                                                                          Tu taci; –
  Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam. –                                                                       
Cât o să mai taci ? –
  Trezeşte-te popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai  celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.
                         

Este a 11-a zi de proteste impotriva conducerii politice din Romania.

Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe oamenii care au avut curaj si putere sa iasa in strada si sa-si arate  nemultumirea fata de politicienii nostri.

Dumnezeu sa binecuvanteze Romania!

  Romania n-a murit!

Daca vrem o tara ca „afara”

Daca vrem asa de mult sa traim intr-o tara ca „afara”, trebuie categoric sa ne „civilizam”, sa ne purtam „ca afara”!

Fapte, nu vorbe!

Romanii ies la marea curatenie

Imi plac actiunile de tipul Let’s do it , Romania

!

Te-ai inscris la marea curatenie generala?

E timpul sa ne invatam copiii sa respecte pamantul pe care traiesc, sa-l curete si sa participe la actiuni de voluntariant pentru a prospera ca tara.

Cetatenii din alte tari fac voluntariat, adica muncesc anumite activitati/servicii, ocazional, fara sa primeasca salariu pentru acel serviciu. Acesta este unul din motivele pentru care prospera.

Fa-ti timp pentru orasul tau, inscrie-te la marea curatenie ce va avea loc pe 24 septembrie, ia si copiii cu tine si participa din toata inima!

Let’s do it, Romania!

Pentru inscriere: http://app.letsdoitromania.ro/LDIRBackendWebJSF2/user-register.jsf

PS. Ne vedem la curatenia generala!

Fie ca esti in vacanta sau in timpul liber dupa serviciu, trebuie sa citesti o carte buna! Se numeste „despre Omul Frumos’ si este scrisa de Dan Puric, un roman frumos, cum am convingerea ca mai sunt multi alti cetateni din aceasta tara ‘latino’.

Textul cartii se citeste usor. O sa razi, cel putin eu am ras, o sa zambesti muuult si o sa gandesti profund.

Acum cateva saptamani, cineva imi spunea ca mama ei, trecuta de 70 de ani, pretuieste aceasta carte atat de mult incat doarme cu ea sub perna.

Vei citi o carte pe care ar trebui sa o citeasca si sa o priceapa fiecare roman.

Lectura placuta!

Sa traiesti, romane!

A mai venit un 1 decembrie! Tu ce faci in aceasta zi?

Pana in ’89 imnul Romaniei comuniste era acesta si avea la baza un cantec patriotic cu acelasi titlu si aceeasi muzica, compusa de Ciprian Porumbescu, dar cu text modificat.

Trei culori cunosc pe lume,
Amintind de-un brav popor,
Ce-i viteaz, cu vechi renume,
În luptă triumfător.
Multe secole luptară
Străbunii noştri eroi,
Să trăim stăpîni în ţară,
Ziditori ai lumii noi.
Roşu, galben şi albastru
Este-al nostru tricolor.
Se înalţă ca un astru
Gloriosul meu popor.
Suntem un popor în lume
Strîns unit şi muncitor,
Liber, cu un nou renume
Şi un ţel cutezător.
Azi partidul ne uneşte
Şi pe plaiul românesc
Socialismul se clădeşte,
Prin elan muncitoresc.
Pentru-a patriei onoare,
Vrăjmaşii-n luptă-i zdrobim.
Cu alte neamuri sub soare,
Demn, în pace, să trăim.
Iar tu, Românie mîndră,
Tot mereu să dăinuieşti
Şi în comunista eră
Ca o stea să străluceşti.

Din ’90 avem imnul „Desteapta-te, romane!” cu versurile scrise de Andrei Muresanu(1816-1863).

Stiai ca imnul de stat al Romaniei este alcatuit din 11 stofe?

La ocazii festive se interpreteaza strofele 1, 2, 4 si 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

Tu cand ai cantat ultima oara o strofa din imnul nostru national?

La multi ani, romane!


    • Am urmarit filmul si mi-am dat seama ca intradevar Romania suntem fiecare dintre noi.
      Noi facem Romania!
      Frumos!
      Multumesc, Cristina!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s