Scrisul tau „vorbeste” despre tine

Ce spune scrisul tau despre tine

Ce spune scrisul tău despre tine
Sursa:  internet

Experţii pot identifica, astfel, potenţiale probleme de sănătate, precum schizofrenia, tensiunea arterială ridicată sau chiar şi câtă energie ai.

Procesul de analizare a scrisului de mână este denumit grafologie şi nu este deloc nou. Este considerat pseudoştiinţific, întrucât încă mai există dezbateri legate de cât de precisă este analiza. Unele companii folosesc grafologia în timpul procesului de recrutare, iar metoda a fost folosită şi la tribunal.

Cercetarea realizată de National Pen Company a folosit mai multe studii grafologice. Potrivit graficului, mărimea scrisului unei persoane poate determina personalitatea. Oamenii cu un scris mai mic de mână tind să fie timizi, studioşi şi meticuloşi, în timp ce oamenii petrecăreţi şi care adoră atenţia au scrisul mai mare.

Dacă scrisul de mână este de o dimensiune medie, persoana este echilibrată şi adaptabilă.

În ceea ce priveşte spaţierea cuvintelor, oamenii care au spaţii mari între ele se bucură de libertatea lor şi nu vor să fie înghesuiţi de alte persoane, în timp ce cei care au spaţii mici între cuvinte nu suportă să stea singuri şi ar putea fi băgăreţi.

Dacă scrisul este înclinat spre dreapta, persoana este deschisă noilor experienţe şi îi place să întâlnească noi persoane. Dacă este înclinat spre stânga, persoana este mai singuratică. Oamenii care au un scris drept, neînclinat, sunt logici şi practici.

Trăsăturile comportamentale pot fi identificate şi prin felul în care sunt scrise literele în sine. Potrivit graficului, buclele create în literele „l” şi „e” sugerează natura unei persoane: de exemplu, buclele largi înseamnă că persoana este relaxată şi spontană, precum şi deschisă la minte. Dacă buclele sunt foarte strânse, persoanele tind să fie sceptice.

Felul în care oamenii pun punctul de „i” şi liniuţa pe „t” este un bun indicator: dacă punctul pe „i” stă departe de literă, înseamnă că omul are o mare imaginaţie. Dacă punctul este aproape de literă, omul este organizat şi empatic. Cei care transformă punctul în cerculeţ au o personalitate copilăroasă, iar cei care pun liniuţă în loc de punct sunt oameni fără răbdare, foarte critici cu ei înşişi.

Liniuţele lungi pe litera „t” sugerează că persoana este hotărâtă şi entuziasmată, dar şi încăpăţânată. Liniuţele scurte sunt scrise de persoane care tind să fie leneşe.

Oamenii care scriu litere rotunjite sunt mai creative şi artistice, în timp ce cei care le scriu ascuţite sunt mai agresive şi mai inteligente. Literele legate înseamnă că persoana este logică.

Dacă scrieţi litera „o” cu o buclă sau o gaură sus, înseamnă că sunt vorbăreţe şi sociabile, în timp ce un „o” închis sugerează o persoană mai puţin sociabilă.

Oamenii care apasă instrumentul în timp ce scriu, cauzând un scris mai închis la culoare şi mai gros, sunt mai responsabili, iau lucrurile în serios, dar nu răspund bine la critici. Cei care scriu mai puţin apăsat sunt empatici şi sensibili, dar lipsiţi de vitalitate.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/ce-spune-scrisul-tau-despre-tine-afla-ce-spun-expertii-foto_91494.html#ixzz2aXVYOwLM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s